Cătălin Botezatu a împlinit astăzi o vârstă onorabilă, iar voia bună a fost la ea acasă! Atunci când ne gândim la Cătălin Botezatu, ne gândim la un mascul chipeș, atrăgător și cu mult lipici la doamne și domnișoare. Cu toate că are o vârstă înaintată, șarmantul Bote nu are parte de iubirea unei femei. Se pare că în acest moment are cu totul alte priorități.
Cătălin Botezatu are tot ce și-ar putea dori și are un succes imens în plan profesional. Are foarte mulți fani, grație stilului să inconfundabil și al faptului că este un personaj extrem de carsiamtic.
Cucerește cu o singură privire toate domnișoarele din jurul lui, iar faptul că este un adevărat cuceritor nu mai este niciun secret pentru nimeni. Dacă până acum Cătălin Botezatu obișnuia să marcheze o asemena zi destul de importantă pentru el prin petreceri sofisticate, cu mulți invitați și multă lume bună, de data aceasta designerul a pus stop extravaganței dată fiind situația cu care ne confruntăm cu toții.
Cătălin Botezatu, un bărbat bine chiar și la 53 de ani
Cătălin Botezatu este dovada vie a faptului că vârsta nu este altceva decât un număr și că ceea ce contează cu adevărat este felul în care se simte. Chiar și la 53 de ani, prin felul în care arată, am putea spune că se află încă la prima tinerețe. Drumul său în lumea modei a fost unul lung și anevoios și a început acum mulți ani, mai exact în anul 1984.
Cătălin Botezatu, probleme serioase de sănătate
Cătălin Botezatu este o fire extrem de energică și întotdeauna acaparează toată atenția oriunde ar merge. A trecut prin clipe grele acum ceva timp. S-a confruntat cu probleme serioase de sănătate și a fost la un pas de moarte. Acum, privind în urmă la evenimentele prin care a trecut, vedeta mărturisește faptul că nu mai are nicio frică și că nu va înceta niciodată să se roage la Dumnezeu.
”Chiar dacă la acel moment mi-a fost teamă, acum, uitându-mă în urmă și știind că am trecut pe lângă moarte, nu îmi mai este frică. Până la urmă, te lași în mâna lui Dumnezeu, faci exact ce îți dictează subconștientul. Dacă El hotărăște că a sosit timpul, nu ai ce să faci. Mi-a fost frică, dar m-am rugat și m-au susținut foarte mult prietenii mei. Susținerea lor a contat foarte mult și cred că m-a motivat să merg mai departe.”, a declarat designerul.
Discussion about this post