Ilie și actuala lui soție au trăit o relație tumultoasă până în vara acestui an când ceva s-a schimbat între ei odată cu oficializarea relației și în fața lui Dumnezeu. Tenismenul a demonstrat că este extrem de îndrăgostit de Ioana Simion fiind în stare să ia o decizie radicală doar pentru ea. Astfel, Ilie s-a mutat în Constanța, orașul natal al soției sale.
Deși locuiesc acolo în mare parte a timpului cei doi revin uneori și în Capitală pentru a se revedea cu prietenii sau pentru a se îngriji de locuința pe care fostul sportiv o deține în București. Așa s-a întâmplat și de curând când cei doi au fost surprinși la o terasă de fițe din nordul Capitalei.
Cei doi amorezi fumează fără să țină cont de contraindicații
Ilie Năstase are 74 de ani, iar frumoasa lui soție este mai tânără cu 40 de ani decât el. Deși s-a lăsat de sport și se bucură acum de o viață liniștită, fostul numărul 1 la Wimbledon nu ține cont deloc de sănătatea sa.
Ilie și Ioana au fost suprinși zilele trecute la o terasă fumând tacticos împreună. Pe întreg parcursul șederii lor de la restaurantul respectiv, niciunul nu s-a dezis de acest viciu periculos.

Cei doi ies deseori în oraș atât în Constanța cât și în București, însă de multe ori preferă doar compania celuilalt în detrimentul fastuoaselor ieșiri de altă dată pe care Ilie le bifa alături de cunoștințele sale. Ba mai mult, amorezii discută și se sărută de parcă trăiesc încă emoțiile primei iubiri.
Ioana își dorește un copil
Chiar dacă a devenit de curând bunică, iubita lui Ilie Năstase declara în trecut că iubește enorm copiii și nu ar refuza să trăiască din nou fericirea de a deveni mamă. Ioana are un fiu în vârstă de aproape 21 de ani a cărui iubită a născut în urmă cu un an.
Cel mai probabil dacă ar fi început demersurile pentru această etapă a relației lor, Ioana s-ar fi oprit în mod sigur fumat. Faptul că cei doi se bucură în continuare de acest viciu denotă că iubita tenismenului a pus deocamdată în așteptare această idee.
Căsătorie neașteptată după anunțul despărțirii
Ioana și Ilie s-au căsătorit într-un moment în care nimeni nu mai credea că acest lucru se va întâmpla. Asta pentru că bruneta a anunțat că a decis să pună capăt relației cu Ilie din cauza numeroaselor neînțelegeri. La doar câteva zile de la anunțul respectiv, cei doi ajungeau în fața altarului avându-i ca nași pe Ciprian Marica și pe soția acestuia.
Discussion about this post